Românii să-și schimbe acum toți banii în euro: cursul valutar sare în aer. Peste noapte, euro face 5 lei, e șoc inflaționist

de: Mădălina Bahrim
13 06. 2022

Aproape peste noapte, românii se vor trezi în fața unui curs valutar exploziv, demn de cele mai adânci crize economice. Leul se va devaloriza puternic în fața monedei unice europene.

În scurt timp, cel mai negru scenariu se va adeveri. Cursul euro-leu va evolua în detrimentul monedei noastre naționale.

Economiștii o spun clar: pierzi bani dacă nu îi schimbi repede

Cine va fi surprins de explozia cursului valutar va pierde masiv bani, proporțional cu depozitele pe care le are. Euro va ajunge la 5 lei până la finele anului curent!

Ciprian Dascălu, economist şef al BCR, e de părere că, în curând, vom scoate 5 lei din buzunar pentru un euro!

„Vedem rata dobânzii de politică monetară să ajungă până la 5,50% la sfârșitul anului și 6,50% pentru facilitatea de credit, care ar trebui să rămână instrumentul de politică operațional relevant pentru un management strict al lichidității. Pe termen mediu, guvernatorul BNR a spus că vede IPC și rata dobânzii cheie convergente spre 5,0%”, spune economistul.

E de datoria BNR sa intervină acum și să ajute moneda națională, cred experții.

„BNR ar trebui să continue să mențină un control strâns asupra monedei, având în vedere ponderea relativ ridicată a valutei în stabilirea ratei inflaţiei, rolul său ca ancoră a așteptărilor inflaționiste și potențialul impact negativ asupra încrederii consumatorilor în faţa deprecierii leului. Guvernatorul BNR a reiterat că banca centrală nu își poate permite un leu mai slab, din cauza rolului de transmitere în indicele preţurilor de consum (IPC). Prin urmare, prognoza noastră EUR/RON la 5,05 la sfârșitul anului este supusă riscurilor de scădere; poate că nivelul 5.00 ar putea fi important din punct de vedere psihologic pentru a ne amâna apelul pentru anul următor”, subliniază Ciprian Dascălu.

Cursul valutar nu-i va afecta doar pe românii care merg la ghișeele băncilor să cumpere euro sau pe cei care treg pragul caselor de schimb valutar.

În momentul în care moneda națională pierde din putere, scumpirile vor veni în lanț! În primul rând, vom vorbi despre creșteri de preț la produsele importate, iar apoi vom vorbi despre prețuri mai mari la chirii, de exemplu. Totodată, să subliniem și faptul că o scumpire va fi resimțită și la ratele bancare calculate în euro!

Tot ceea ce se raportează la euro va suferi noi creșteri de preț, separat de inflația deja explozivă, aproape de 14%, pe care o traversăm!

„Având în vedere că noi consumăm o mare parte din bunurile de pe piaţă din import, preţurile acestora este influenţat de cursurile de schimb şi practic este vorba despre un cerc vicios. Avem mai mulţi bani, artificial creaţi, cu care cumpărăm bunuri de consum din import, preţurile acestora cresc, leul se devalorizează, există un alt imbold pentru a scumpi aceste produse”, afirmă Bogdan Glăvan, economist.